Arhiva de taguri | "ruptură de prapur"

Tags: , , , , , , , , , ,

Eventratia – ruptura de prapur sau hernie?

Posted on 06 Iunie 2012 by Dr. Teodor Buliga

Ca şi hernia, eventraţia presupune exteriorizarea sub piele a unui organ intraabdominal, la nivelul unui punct slab al peretelui. Spre deosebire însă de herniile obişnuite, acest punct slab nu există de la naştere, ci a fost dobândit ulterior. Orice traumatism soldat cu ruptura ori tăierea muşchilor (lovituri, intervenţii chirurgicale efectuate la acest nivel etc) lasă cicatrici în structura de rezistenţă a peretelui abdominal. Dacă presiunea din abdomen creşte brusc, repetat sau peste măsură, peretele se rupe la locul cicatricii, unde trăinicia lui este minimă. Indiferent că eventraţia apare după un traumatism puternic (eventraţie posttraumatică) sau după o intervenţie chirurgicală (eventraţie postoperatorie), prin defectul respectiv ies peritoneul şi unul sau mai multe organe intraabdominale. Din acest punct de vedere, eventraţiile sunt perfect asimilabile herniilor. Se şi numesc „hernii postincizionale”, pentru că în marea majoritate a cazurilor apar după intervenţii chirurgicale. Organul care herniază cel mai frecvent este marele epiploon, prapurul, de unde şi denumirea populară – incorectă, dar extrem de răspândită încă la noi – de „ruptură de prapur”.

Eventraţia postoperatorie apare de regulă după intervenţii ample, cu incizii largi, infecţii sau alte complicaţii ale plăgii postoperatorii, mai ales când peretele se închide în tensiune. Sunt predispuşi pacienţii care iau medicamente care influenţează cicatrizarea (corticosteroizi – Prednison, Dexametazonă), diabeticii, pacienţii prost nutriţi, cei imunodeprimaţi, pacienţii care fac eforturi bruşte (inclusiv accese rebele de tuse) sau care se îngraşă foarte mult după operaţie, cei care au vascularizaţie locală proastă, pacienţii cu cancer sau cei la care, din diferite motive, oxigenarea sângelui nu se face bine (boli pulmonare sau cardiace cronice, severe).

Eventraţia apare ca o umflătură sub piele, mai evidentă cu pacientul în picioare sau când acesta tuşeşte. Tegumentele de deasupra prezintă cicatrici de la operaţia anterioară. Mai rar şi în special la obezi, sacul de eventraţie îşi face loc prin grăsimea subcutanată până la oarecare distanţă de cicatricea iniţială. Nu de puţine ori eventraţia este formată din mai mulţi saci de dimensiuni variabile. Eventraţia mică este mai dureroasă, organul herniat trebuind să se strecoare printr-un orificiu mai îngust. Din cauza asta, se complică frecvent cu ocluzii sau strangulări. În schimb, este relativ uşor de reparat. Eventraţiile gigante dau arareori dureri, dar pun probleme serioase atunci când se intervine chirurgical. În cazurile neglijate, aproape toate organele din abdomen ies sub piele – vorbim de o eventraţie cu „pierderea dreptului la domiciliu”.

Principiile de tratament sunt aceleaşi ca la orice hernie: organul ieşit sub piele trebuie repus la locul său şi defectul peretelui reparat. Dacă în hernii se mai acceptă şi repararea „cu materialul clientului”, pentru eventraţii montarea unei plase este obligatorie. De obicei, se încearcă închiderea defectului folosind ţesuturile pacientului, plasa având doar rol de întărire. Procedeul nu se poate aplica întotdeauna în eventraţiile gigante, plasa înlocuind o parte din perete. Ea capătă aşadar rol de substituţie.

Abordul clasic, prin tăierea tegumentului pe vechea cicatrice, este cel mai folosit în cazul eventraţiilor. Plasa se poate însă monta şi laparoscopic, fiecare procedeu având avantajele şi dezavantajele lui. Pentru că în abdomenul pacientului s-a intervenit deja, chirurgul se aşteaptă să găsească în interior multe aderenţe, adică intestinele să fie lipite între ele, ceea ce face ca repararea unei eventraţii să fie mai dificilă ca a unei hernii.

O eventraţie subombilicală, altfel spus situată mai jos de buric, se poate opera şi cu anestezie rahidiană. Totuşi, singura care asigură confortul deplin este anestezia generală, completată sau nu cu anestezie epidurală. Anestezia generală devine obligatorie în eventraţiile supraombilicale, în defectele mari, când trebuie intervenit şi în restul abdomenului (pentru aderenţe, de exemplu) sau în tehnica laparoscopică. Pacienţii pot avea după operaţie unul sau mai multe tuburi de dren, care de regulă de scot după câteva zile. În funcţie de mărimea defectului şi de procedeul aplicat, poate fi necesară purtarea unui brâu elastic special, timp de 2 – 3 luni după operaţie. Brâul nu este necesar după repararea laparoscopică a eventraţiei.

Deşi până şi complicaţiile sunt asemănătoare, gravitatea lor potenţială este incomparabil mai mare la eventraţie decât la hernia obişnuită. În lipsa tratamentului chirurgical (singurul eficient), eventraţia poate genera complicaţii grave. Este, de altfel, unul dintre cele mai bune exemple de boală care trebuie tratată fără amânări inutile. Se consideră, totuşi, că trebuie să treacă măcar 6 luni de la prima operaţie, intervalul ideal fiind de 9 luni – 1 an.

Citeste si:
Plasa pentru hernie – informatii generale

Comments (282)

Tags: , , , , , , , , , , , , ,

Hernia ombilicala – o afectiune letala?

Posted on 06 Mai 2012 by admin


Hernia ombilicală presupune exteriorizarea sub piele, la nivelul ombilicului, a unui organ din cavitatea abdominală.  Ombilicul este locul prin care trec vasele care leagă fătul de placentă şi, prin intermediul ei, de mamă. Imediat după naştere, vasele ombilicale se ligaturează şi se secţionează, bontul lor căzând după câteva zile. Pe locul respectiv pielea formează o adâncitură – cicatricea ombilicală, ombilicul sau, popular, buricul. În profunzime, buricul corespunde unui inel fibros, o gaură lăsată  în muşchi de vasele ombilicale. Inelul ombilical este un punct slab al peretelui abdominal şi lărgirea lui, indiferent de motiv, poate duce la apariţia unei hernii ombilicale.

Simpla lărgire a inelului ombilical, aşa cum se întâmplă de regulă în sarcină, nu implică obligatoriu o hernie. Hernia ombilicala apare dacă pe aici se strecoară sub piele un sac peritoneal, în care ies, temporar sau permanent, organe intraabdominale. Deplisarea cicatricii ombilicale generată de sarcină este adesea reversibilă şi la câteva luni de la naştere ombilicul îşi reia aspectul iniţial. Dacă modificarea persistă la 6-9 luni postnatal,  trebuie consultat chirurgul pentru a confirma prezenţa eventualei hernii ombilicale, al cărei singur tratament este cel chirurgical.

Hernia ombilicală poate apărea în toate situaţiile în care presiunea din abdomen creşte foarte mult. Creşterea rapidă în greutate poate genera o hernie ombilicală, în anumite condiţii (defect congenital în sinteza de colagen, substanţa care dă soliditate inelului ombilical). Tuşitorii cronici (marii fumători, bronşiticii), pacienţii care suferă de constipaţie cronică, bărbaţii cu urinare dificilă datorită problemelor cu prostata pot face hernie ombilicală, pentru că în timpul efortului repetat de tuse, micţiune, defecaţie presiunea din abdomen creşte foarte mult. Ciroza, o boală de ficat care în faze avansate presupune acumularea de lichid în burtă, unele cancere digestive sau de ovar, tumorile intraabdominale voluminoase pot duce la apariţia unei hernii ombilicale. În aceste cazuri vorbim de hernie ombilicală secundară. Tratamentul acesteia se adresează în primul rând bolii cauzatoare şi nu herniei propriu-zise.

Dincolo de neplăcerile estetice provocate, hernia ombilicală devine câteodată o mare urgenţă chirurgicală. Câtă vreme sacul poate fi introdus cu mâna înapoi în abdomen, hernia este reductibilă. Ea nu va dispărea fără tratament chirurgical, dar operaţia mai poate fi amânată. De multe ori, după un efort fizic brusc (ridicat greutăţi mari, acces de tuse ori strănut) în sacul herniar intră epiploon, şorţul de grăsime care îmbracă intestinele (popular este numit prapur). De aceea, boala mai este denumită şi „ruptură de prapur”. Blocarea epiploonului în hernie provoacă dureri puternice, dar nu este în sine din cale afară de periculoasă. Probleme apar când  în hernie intră o bucată de intestin, care nu mai poate ieşi de acolo. Pe de o parte,  se va produce o ocluzie intestinală, care poate evolua sever. Pe de altă parte, în pereţii intestinului strangulat nu mai intră sânge şi în cel mult câteva ore el va muri. Necroza intestinului duce rapid la perforaţie intestinală, care este o afecţiune extrem de severă, frecvent letală.

Pentru a evita o intervenţie chirurgicală de urgenţă pe un organism deja slăbit prin ocluzie sau septicemia din perforaţia intestinală, hernia ombilicală ar trebui operată încă din fazele iniţiale. Pentru asta s-au inventat mai multe procedee, de la simpla închidere a defectului cu un fir sau două, până la montarea laparoscopică a unei plase. Fiecare procedeu are avantajele şi dezavantajele lui, dar indiferent de ceea ce aleg de comun acord chirurgul şi pacientul său, intervenţia nu trebuie amânată până la apariţia complicaţiilor. Pentru că inelul ombilical este relativ strâmt şi inextensibil, în faza de hernie strangulată necroza şi perforaţia intestinală se produc rapid. Astfel, o afecţiune banală netratată la timp devine o urgenţă, cu prognostic nefast.

Tratamentul herniei ombilicale

Hernia ombilicala beneficiaza exclusiv de tratament chirurgical. Cu alte cuvinte, odata aparuta, nu se poate rezolva decat prin inchiderea chirurgicala a defectului. Pentru hernia ombilicala, exista o sumedenie de procedee de reparare a peretelui abdominal. Interventia se poate face clasic sau laparoscopic, prin abord minim invaziv. Pentru ca defectul ombilical este de regula de mici dimensiuni, o perioada lunga de timp hernia ombilicala a fost operata exclusiv prin asa-zise procedee tisulare, adica folosind “materialul clientului”, fara a pune plasa. Pentru ca s-a demonstrat ca rata de recidiva este destul de mare in acest caz,  astazi se considera ca o hernie ombilicala trebuie operata cu plasa, indiferent de abordul ales.

Prin abord clasic (incizia tegumentelor de deasupra herniei), plasa se poate pune deasupra muschiului, intre muschi si teaca lui, in spatele muschiului sau chiar in abdomen (exista plase speciale, de forma unei “umbrelute”). Fiecare tehnica are indicatiile si contraindicatiile ei. Prin abord laparoscopic,  in imensa majoritate a cazurilor plasa se pune direct in abdomen, in spatele peritoneului (exista descrise si tehnici care decoleaza (desprind) mai intai peritoneul de peretele abdominal si pun plasa in spatele muschiului. Ca si in cazul “umbrelutei” pentru hernie ombilicala din procedeul clasic, plasele care se monteaza laparoscopic au proprietati speciale (vezi si “Plasa pentru hernie – informatii generale”). Procedeul laparoscopic este evitat in cazul herniilor ombilicale complicate cu strangulare de intestin, mai ales daca este vorba de o necroza cu perforare de ansa intestinala.

Citeste si:
Plasa pentru hernie – informatii generale

Comments (1)

Dr. Teodor Buliga "Odată admis printre membrii profesiunii de medic mă oblig solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii. Îmi voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate. Sănătatea pacienţilor va fi prima mea grijă. Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană."
Extras din Jurământul lui Hippocrate