Arhiva de taguri | "operatie hernie cu plasa"

Tags: , , , , , , , , , , ,

Hernia epigastrica

Posted on 05 Februarie 2013 by Dr. Teodor Buliga

Operatie clasica de hernie epigastrica (sacul de hernie)

Ce este hernia epigastrica?
Hernia epigastrica apare la nivelul unui defect al peretelui abdominal anterior, intre apendicele xifoid (marginea inferioara a sternului) si buric. Fiind situata deasupra ombilicului, hernia epigastrica se mai numeste si hernie supraombilicala. Intre stern si ombilic, muschii drepti abdominali (cei care dau aspectul de “patratele” la sportivi) nu sunt lipiti, ci sunt distantati printr-o banda lata de 1-2 cm, formata doar din aponevroza. Spre deosebire de muschi, care apar rosii pe sectiune, aponevroza este sidefie, fiind botezata de vechii anatomisti “linia alba a abdomenului”. Pentru ca se produce strict la nivelul acestei benzi aponevrotice, hernia epigastrica este cunoscuta si ca hernie de linie alba.

Cum se formeaza hernia epigastrica?
Linia alba este strabatuta din loc in loc de orificii minuscule, pe unde trec nervisori si vase de sange. Aceste orificii sunt prezente la toti oamenii. Ele se pot largi dupa cresteri rapide in greutate, dupa eforturi bruste, prin cresterea presiunii din abdomen (sarcina, ciroza). Cand un orificiu devine suficient de larg, tesuturile din spatele muschilor trec prin el, ajungand sub piele. In stadiul incipient, hernia epigastrica nu este o hernie in sensul strict al cuvantului, pentru ca niciun organ din cavitatea abdominala nu a iesit prin defectul aponevrotic.

In timp, gaurile din linia alba se maresc suficient pentru a permite organelor din abdomen sa iasa sub piele, caz in care hernia epigastrica devine o hernie adevarata. Are inclusiv sac herniar (o prelungire ca un deget de manusa a peritoneului, foita care captuseste la interior cavitatea abdominala). Dintre organele intraabdominale, hernia de linie alba contine cel mai frecvent prapur (mare epiploon). In sacul herniei poate iesi o ansa de intestin subtire, colonul transvers (intestinul gros) si, rarisim, stomacul.

Investigatii pentru hernia epigastrica
De regula, diagnosticul de hernie epigastrica se pune in urma unui consult chirurgical. La obezi, diagnosticul clinic este mai dificil si de aceea se apeleaza la ecografie de parti moi (o varianta a ecografiei abdominale). Mai rar, hernia epigastrica este diagnosticata prin tomografie computerizata (CT) sau rezonanata magnetica nucleara (RMN), in timp ce se cauta alte afectiuni.

Simptomele herniei epigastrice
La persoanele slabe, pe linia care uneste xifoidul de ombilic se simt la palpare unul sau mai multi noduli subcutanati, adesea durerosi la efort sau apasare. Durerile locale pot fi intense, disproportionat de mari comparativ cu dimensiunile herniei. Paradoxal, o hernie epigastrica incipienta poate fi mai dureroasa decat una de mari dimensiuni. Explicatia tine de bogata inervatie a grasimii properitoneale  (dintre muschi si peritoneu), nevoita sa se strecoare printr-un orificiu stramt, pe care il ‘forteaza”. Dupa constituirea sacului de hernie si largirea defectului din linia alba, simptomele sunt date doar de organul herniat si sunt mai estompate in absenta strangularii. Prinderea prapurului (marelui epiploon) in hernie poate da dureri intense, asociate cu greturi sau varsaturi reflexe (se produc chiar daca stomacul e gol). Strangularea unei anse intestinale in hernie poate da varsaturi abundente, cu lichid uneori fecaloid. Hernia epigastrica strangulata devine o urgenta chirurgicala.

Operatie clasica de hernie epigastrica (defectul din muschi suturat)

Tratamentul in hernia epigastrica
Ca in orice hernie, tratamentul curativ al herniei epigastrice este strict chirurgical. Odata produs defectul din aponevroza, el nu va mai disparea de la sine, ci se va largi progresiv. Hernia epigastrica se poate opera prin abord clasic sau laparoscopic. Operatia clasica presupune incizia pielii (facuta orizontal, se vindeca aproape fara cicatrice), inchiderea cu fire speciale a defectului din perete, peste care (sau sub care) se monteaza o plasa obisnuita de hernie. Daca hernia epigastrica nu e mare, ea se poate repara si fara plasa, dar riscul de recidiva creste. In formele necomplicate, interventia chirurgicala este simpla, cu cicatrice minima si perfect tolerata de pacient.

Operatia laparoscopica de hernie epigastrica respecta aceleasi principii de tratament. De data asta plasa se monteaza prin abdomen, fiind fixata sub gaura din perete, pe care o astupa ca un dop. De regula nu se monteaza o plasa obisnuita, de care organele din abdomen s-ar lipi imediat. Pentru repararea laparoscopica a herniei epigastrice chirurgii folosesc plase speciale, acoperite cu substante care impiedica aderarea intestinelor pe suprafata lor. Recuperarea pacientului este foarte rapida.

Operatie clasica de hernie epigastrica (aspect dupa montarea plasei)

Hernie epigastrica sau diastazis al muschilor drepti abdominali?
Sunt doua afectiuni diferite, care pot insa coexista. Diastazisul muschilor drepti abdominali (diastasis recti in latina) este tot un defect al peretelui abdominal anterior. Spre deosebire de hernia epigastrica, diastazisul nu este punctiform, localizat, ci afecteaza intreaga linie alba, care este mult latita (poate depasi 10 cm). Distantarea, separarea celor doi muschi drepti abdominali este cel mai frecvent secundara sarcinii, devenind evidenta dupa nastere, dar poate aparea si la barbati supraponderali. Contractura voluntara a musculaturii abdominale (“incordarea burtii”) duce la exteriorizarea anselor intestinale intre cei doi muschi drepti, care par separati de o “cocoasa” inestetica. Totusi, ansele raman acoperite de aponevroza, spre deosebire de hernia epigastrica de mari dimensiuni, in care aponevroza este rupta. Corectarea diastazisului muscular abdominal respecta principiile de tratament pentru hernia epigastrica, dar tehnica este putin diferita, mai ales ca de regula se urmareste si un beneficiu estetic.

Citeste si:
Plasa pentru hernie – informatii generale

Comments (37)

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Hernia inghinala – operatie clasica sau laparoscopica?

Posted on 06 Iunie 2012 by Dr. Teodor Buliga

Este cel mai frecvent tip de hernie (2/3 din total) şi una dintre cele mai răspândite afecţiuni ale omului modern – o zecime din populaţia Globului prezintă o hernie inghinală la un moment dat pe parcursul vieţii. Apare într-o zonă slabă a peretelui abdominal inferior, între creasta iliacă (marginea laterală a bazinului), ligamentul inghinal („stinghia”, cum este cunoscută popular) şi marginea laterală a muşchiului drept abdominal. Există două tipuri mai frecvente de hernie inghinală – oblică externă sau indirectă (două treimi din cazuri), situată mai lateral, şi directă (o treime), spre muşchiul drept abdominal.

Apare mai frecvent la bărbaţi (90%). Pe de o parte, aceştia au bazinul îngust şi înalt, inserţiile muşchilor abdominali lăsând un gol, un punct de minimă rezistenţă, pe unde se produc herniile. Pe de altă parte, prin acest gol trece … testiculul, care se formează în abdomen, de unde coboară spre scrot în timpul vieţii intrauterine. Pe traseu se formează o comunicare între abdomen şi scrot – numită canal peritoneovaginal – care în mod normal se închide până la naştere sau în primele luni după aceea. Dacă rămâne deschis, vorbim de o hernie inghinală congenitală, care este exclusiv oblică externă. În coborâre, testiculul lasă în muşchi un tunel, numit canal inghinal, pe unde trece „rădăcina testiculului”, funiculul spermatic. Acesta este de fapt un cordon care conţine vasele testiculare şi deferentul, canalul prin care sunt transportaţi spermatozoizii. Cu vârsta sau sub acţiunea unor factori favorizanţi, pereţii canalului inghinal îşi pierd trăinicia, caz în care pot apărea ambele tipuri de hernie inghinală.

Hernia inghinală se manifestă ca o umflătură în regiunea inghinală. Netratată, ea creşte progresiv, ajungând până în scrot. În funcţie de lungimea sacului herniar, vorbim de punct herniar (abia se palpează la nivelul orificiului profund al canalului inghinal), hernie inghinofuniculară (când vârful sacului intră în canalul inghinal), bubonocel (sacul apare la orificiul superficial al canalului inghinal) sau hernie inghinoscrotală, când ajunge în scrot. Sacul herniar prezintă la nivelul orificiului inghinal profund o gâtuitură, numită colet. Cu cât acesta este mai îngust, cu atât durerile locale sunt mai severe şi riscul de încarcerare / strangulare mai mare. În stadiile avansate, orificiul profund este atât de larg, încât se suprapune cu cel superficial, canalul inghinal fiind practic desfiinţat. Durerile locale sunt mai mici, dar apar deja probleme la distanţă, constipaţia cronică fiind poate cea mai simplă dintre ele. Există în popor legenda că o hernie netratată evoluează către cancer. Nu este adevărat, hernia ca atare neprovocând teribila maladie. Se întâmplă însă, mai ales la vârstnici cu hernii gigante, ca pe intestinele din sac să se dezvolte, independent, un cancer, al cărui diagnostic este pus doar în momentul operaţiei pentru hernie, de unde şi povestea.

Cu excepţia herniilor congenitale, care se mai pot închide spontan în primele luni de viaţă, hernia inghinală a adultului nu se remite fără tratament chirurgical. Din contră, ea evoluează permanent, sporindu-şi dimensiunile. Purtarea diferitelor centuri nu ajută cu nimic la încetinirea progresiei bolii, ba chiar poate favoriza lezarea intestinelor din interiorul sacului herniar. Vârsta nu este o contraindicaţie pentru corectarea herniei inghinale, majoritatea pacienţilor fiind de altfel vârstnici. Anestezia rahidiană, de departe cea mai folosită în hernia inghinală, este foarte bine tolerată la vârste înaintate şi la cardiaci. Se poate interveni chirurgical şi sub anestezie generală, care devine obligatorie în cazurile operate laparoscopic.

Au fost imaginate o sumedenie de procedee pentru repararea herniei inghinale. Chiar dacă se mai acceptă astăzi şi tehnici fără plasă (se numesc procedee tisulare, adică folosesc ţesuturile pacientului), procedeele aloplastice (cu plasă) au devenit standard în ultimul deceniu. Cel mai folosit în prezent este procedeul Lichtenstein „tension-free” (fără tensiune). Presupune amplasarea unei plase prin deschiderea canalului inghinal, aşadar prin tăietură clasică. Este procedeul considerat la momentul actual ca având cele mai bune rezultate şi cel mai mic risc de recidivă. Din ce în ce mai multe studii recente arată că şi procedeele laparoscopice încep să egaleze performanţele procedeului Lichtenstein. Plasa se poate monta şi laparoscopic, prin abdomen (procedeu transabdominal properitoneal – TAPP) sau chiar fără a deschide peritoneul (extraperitoneal în totalitate – TEP).

Indiferent de procedeul ales, hernia inghinală necomplicată este uşor de tratat chirurgical. Complicaţiile ei pot fi însă redutabile, cura herniei fiind în acest caz dificilă. Sunt suficiente motive pentru a nu amâna efectuarea intervenţiei chirurgicale salvatoare.

Citeste si:
Plasa pentru hernie – informatii generale

Comments (644)

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

HERNIILE PERETELUI ABDOMINAL

Posted on 23 Ianuarie 2012 by Dr. Teodor Buliga

Presupun exteriorizarea sub piele a organelor din abdomen (intestin, vezică urinară etc.), prin zone de minimă rezistenţă ale peretelui abdominal: la buric – hernia ombilicală, deasupra  lui – hernia epigastrică, în porţiunea inferioară a abdomenului – hernia inghinală sau hernia femurală. Când hernia apare în urma unor rupturi musculare sau după intervenţii chirurgicale, se cheamă eventraţie sau hernie posttraumatică/postincizională. Indiferent de cauze şi localizare, singurul tratament curativ pentru hernie este cel chirurgical. În lipsa inervenţiei chirurgicale, organul herniat poate muri, generând uneori complicaţii  cu risc vital.

Continue Reading

Comments (840)

Dr. Teodor Buliga "Odată admis printre membrii profesiunii de medic mă oblig solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii. Îmi voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate. Sănătatea pacienţilor va fi prima mea grijă. Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană."
Extras din Jurământul lui Hippocrate