Arhiva de taguri | "operatie hernie"

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Hernia inghinala – operatie clasica sau laparoscopica?

Posted on 06 Iunie 2012 by Dr. Teodor Buliga

Este cel mai frecvent tip de hernie (2/3 din total) şi una dintre cele mai răspândite afecţiuni ale omului modern – o zecime din populaţia Globului prezintă o hernie inghinală la un moment dat pe parcursul vieţii. Apare într-o zonă slabă a peretelui abdominal inferior, între creasta iliacă (marginea laterală a bazinului), ligamentul inghinal („stinghia”, cum este cunoscută popular) şi marginea laterală a muşchiului drept abdominal. Există două tipuri mai frecvente de hernie inghinală – oblică externă sau indirectă (două treimi din cazuri), situată mai lateral, şi directă (o treime), spre muşchiul drept abdominal.

Apare mai frecvent la bărbaţi (90%). Pe de o parte, aceştia au bazinul îngust şi înalt, inserţiile muşchilor abdominali lăsând un gol, un punct de minimă rezistenţă, pe unde se produc herniile. Pe de altă parte, prin acest gol trece … testiculul, care se formează în abdomen, de unde coboară spre scrot în timpul vieţii intrauterine. Pe traseu se formează o comunicare între abdomen şi scrot – numită canal peritoneovaginal – care în mod normal se închide până la naştere sau în primele luni după aceea. Dacă rămâne deschis, vorbim de o hernie inghinală congenitală, care este exclusiv oblică externă. În coborâre, testiculul lasă în muşchi un tunel, numit canal inghinal, pe unde trece „rădăcina testiculului”, funiculul spermatic. Acesta este de fapt un cordon care conţine vasele testiculare şi deferentul, canalul prin care sunt transportaţi spermatozoizii. Cu vârsta sau sub acţiunea unor factori favorizanţi, pereţii canalului inghinal îşi pierd trăinicia, caz în care pot apărea ambele tipuri de hernie inghinală.

Hernia inghinală se manifestă ca o umflătură în regiunea inghinală. Netratată, ea creşte progresiv, ajungând până în scrot. În funcţie de lungimea sacului herniar, vorbim de punct herniar (abia se palpează la nivelul orificiului profund al canalului inghinal), hernie inghinofuniculară (când vârful sacului intră în canalul inghinal), bubonocel (sacul apare la orificiul superficial al canalului inghinal) sau hernie inghinoscrotală, când ajunge în scrot. Sacul herniar prezintă la nivelul orificiului inghinal profund o gâtuitură, numită colet. Cu cât acesta este mai îngust, cu atât durerile locale sunt mai severe şi riscul de încarcerare / strangulare mai mare. În stadiile avansate, orificiul profund este atât de larg, încât se suprapune cu cel superficial, canalul inghinal fiind practic desfiinţat. Durerile locale sunt mai mici, dar apar deja probleme la distanţă, constipaţia cronică fiind poate cea mai simplă dintre ele. Există în popor legenda că o hernie netratată evoluează către cancer. Nu este adevărat, hernia ca atare neprovocând teribila maladie. Se întâmplă însă, mai ales la vârstnici cu hernii gigante, ca pe intestinele din sac să se dezvolte, independent, un cancer, al cărui diagnostic este pus doar în momentul operaţiei pentru hernie, de unde şi povestea.

Cu excepţia herniilor congenitale, care se mai pot închide spontan în primele luni de viaţă, hernia inghinală a adultului nu se remite fără tratament chirurgical. Din contră, ea evoluează permanent, sporindu-şi dimensiunile. Purtarea diferitelor centuri nu ajută cu nimic la încetinirea progresiei bolii, ba chiar poate favoriza lezarea intestinelor din interiorul sacului herniar. Vârsta nu este o contraindicaţie pentru corectarea herniei inghinale, majoritatea pacienţilor fiind de altfel vârstnici. Anestezia rahidiană, de departe cea mai folosită în hernia inghinală, este foarte bine tolerată la vârste înaintate şi la cardiaci. Se poate interveni chirurgical şi sub anestezie generală, care devine obligatorie în cazurile operate laparoscopic.

Au fost imaginate o sumedenie de procedee pentru repararea herniei inghinale. Chiar dacă se mai acceptă astăzi şi tehnici fără plasă (se numesc procedee tisulare, adică folosesc ţesuturile pacientului), procedeele aloplastice (cu plasă) au devenit standard în ultimul deceniu. Cel mai folosit în prezent este procedeul Lichtenstein „tension-free” (fără tensiune). Presupune amplasarea unei plase prin deschiderea canalului inghinal, aşadar prin tăietură clasică. Este procedeul considerat la momentul actual ca având cele mai bune rezultate şi cel mai mic risc de recidivă. Din ce în ce mai multe studii recente arată că şi procedeele laparoscopice încep să egaleze performanţele procedeului Lichtenstein. Plasa se poate monta şi laparoscopic, prin abdomen (procedeu transabdominal properitoneal – TAPP) sau chiar fără a deschide peritoneul (extraperitoneal în totalitate – TEP).

Indiferent de procedeul ales, hernia inghinală necomplicată este uşor de tratat chirurgical. Complicaţiile ei pot fi însă redutabile, cura herniei fiind în acest caz dificilă. Sunt suficiente motive pentru a nu amâna efectuarea intervenţiei chirurgicale salvatoare.

Citeste si:
Plasa pentru hernie – informatii generale

Comments (644)

Tags: , , , , , , , , , , , , ,

Hernia ombilicala – o afectiune letala?

Posted on 06 Mai 2012 by admin


Hernia ombilicală presupune exteriorizarea sub piele, la nivelul ombilicului, a unui organ din cavitatea abdominală.  Ombilicul este locul prin care trec vasele care leagă fătul de placentă şi, prin intermediul ei, de mamă. Imediat după naştere, vasele ombilicale se ligaturează şi se secţionează, bontul lor căzând după câteva zile. Pe locul respectiv pielea formează o adâncitură – cicatricea ombilicală, ombilicul sau, popular, buricul. În profunzime, buricul corespunde unui inel fibros, o gaură lăsată  în muşchi de vasele ombilicale. Inelul ombilical este un punct slab al peretelui abdominal şi lărgirea lui, indiferent de motiv, poate duce la apariţia unei hernii ombilicale.

Simpla lărgire a inelului ombilical, aşa cum se întâmplă de regulă în sarcină, nu implică obligatoriu o hernie. Hernia ombilicala apare dacă pe aici se strecoară sub piele un sac peritoneal, în care ies, temporar sau permanent, organe intraabdominale. Deplisarea cicatricii ombilicale generată de sarcină este adesea reversibilă şi la câteva luni de la naştere ombilicul îşi reia aspectul iniţial. Dacă modificarea persistă la 6-9 luni postnatal,  trebuie consultat chirurgul pentru a confirma prezenţa eventualei hernii ombilicale, al cărei singur tratament este cel chirurgical.

Hernia ombilicală poate apărea în toate situaţiile în care presiunea din abdomen creşte foarte mult. Creşterea rapidă în greutate poate genera o hernie ombilicală, în anumite condiţii (defect congenital în sinteza de colagen, substanţa care dă soliditate inelului ombilical). Tuşitorii cronici (marii fumători, bronşiticii), pacienţii care suferă de constipaţie cronică, bărbaţii cu urinare dificilă datorită problemelor cu prostata pot face hernie ombilicală, pentru că în timpul efortului repetat de tuse, micţiune, defecaţie presiunea din abdomen creşte foarte mult. Ciroza, o boală de ficat care în faze avansate presupune acumularea de lichid în burtă, unele cancere digestive sau de ovar, tumorile intraabdominale voluminoase pot duce la apariţia unei hernii ombilicale. În aceste cazuri vorbim de hernie ombilicală secundară. Tratamentul acesteia se adresează în primul rând bolii cauzatoare şi nu herniei propriu-zise.

Dincolo de neplăcerile estetice provocate, hernia ombilicală devine câteodată o mare urgenţă chirurgicală. Câtă vreme sacul poate fi introdus cu mâna înapoi în abdomen, hernia este reductibilă. Ea nu va dispărea fără tratament chirurgical, dar operaţia mai poate fi amânată. De multe ori, după un efort fizic brusc (ridicat greutăţi mari, acces de tuse ori strănut) în sacul herniar intră epiploon, şorţul de grăsime care îmbracă intestinele (popular este numit prapur). De aceea, boala mai este denumită şi „ruptură de prapur”. Blocarea epiploonului în hernie provoacă dureri puternice, dar nu este în sine din cale afară de periculoasă. Probleme apar când  în hernie intră o bucată de intestin, care nu mai poate ieşi de acolo. Pe de o parte,  se va produce o ocluzie intestinală, care poate evolua sever. Pe de altă parte, în pereţii intestinului strangulat nu mai intră sânge şi în cel mult câteva ore el va muri. Necroza intestinului duce rapid la perforaţie intestinală, care este o afecţiune extrem de severă, frecvent letală.

Pentru a evita o intervenţie chirurgicală de urgenţă pe un organism deja slăbit prin ocluzie sau septicemia din perforaţia intestinală, hernia ombilicală ar trebui operată încă din fazele iniţiale. Pentru asta s-au inventat mai multe procedee, de la simpla închidere a defectului cu un fir sau două, până la montarea laparoscopică a unei plase. Fiecare procedeu are avantajele şi dezavantajele lui, dar indiferent de ceea ce aleg de comun acord chirurgul şi pacientul său, intervenţia nu trebuie amânată până la apariţia complicaţiilor. Pentru că inelul ombilical este relativ strâmt şi inextensibil, în faza de hernie strangulată necroza şi perforaţia intestinală se produc rapid. Astfel, o afecţiune banală netratată la timp devine o urgenţă, cu prognostic nefast.

Tratamentul herniei ombilicale

Hernia ombilicala beneficiaza exclusiv de tratament chirurgical. Cu alte cuvinte, odata aparuta, nu se poate rezolva decat prin inchiderea chirurgicala a defectului. Pentru hernia ombilicala, exista o sumedenie de procedee de reparare a peretelui abdominal. Interventia se poate face clasic sau laparoscopic, prin abord minim invaziv. Pentru ca defectul ombilical este de regula de mici dimensiuni, o perioada lunga de timp hernia ombilicala a fost operata exclusiv prin asa-zise procedee tisulare, adica folosind “materialul clientului”, fara a pune plasa. Pentru ca s-a demonstrat ca rata de recidiva este destul de mare in acest caz,  astazi se considera ca o hernie ombilicala trebuie operata cu plasa, indiferent de abordul ales.

Prin abord clasic (incizia tegumentelor de deasupra herniei), plasa se poate pune deasupra muschiului, intre muschi si teaca lui, in spatele muschiului sau chiar in abdomen (exista plase speciale, de forma unei “umbrelute”). Fiecare tehnica are indicatiile si contraindicatiile ei. Prin abord laparoscopic,  in imensa majoritate a cazurilor plasa se pune direct in abdomen, in spatele peritoneului (exista descrise si tehnici care decoleaza (desprind) mai intai peritoneul de peretele abdominal si pun plasa in spatele muschiului. Ca si in cazul “umbrelutei” pentru hernie ombilicala din procedeul clasic, plasele care se monteaza laparoscopic au proprietati speciale (vezi si “Plasa pentru hernie – informatii generale”). Procedeul laparoscopic este evitat in cazul herniilor ombilicale complicate cu strangulare de intestin, mai ales daca este vorba de o necroza cu perforare de ansa intestinala.

Citeste si:
Plasa pentru hernie – informatii generale

Comments (2)

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

HERNIILE PERETELUI ABDOMINAL

Posted on 23 Ianuarie 2012 by Dr. Teodor Buliga

Presupun exteriorizarea sub piele a organelor din abdomen (intestin, vezică urinară etc.), prin zone de minimă rezistenţă ale peretelui abdominal: la buric – hernia ombilicală, deasupra  lui – hernia epigastrică, în porţiunea inferioară a abdomenului – hernia inghinală sau hernia femurală. Când hernia apare în urma unor rupturi musculare sau după intervenţii chirurgicale, se cheamă eventraţie sau hernie posttraumatică/postincizională. Indiferent de cauze şi localizare, singurul tratament curativ pentru hernie este cel chirurgical. În lipsa inervenţiei chirurgicale, organul herniat poate muri, generând uneori complicaţii  cu risc vital.

Continue Reading

Comments (840)

Dr. Teodor Buliga "Odată admis printre membrii profesiunii de medic mă oblig solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii. Îmi voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate. Sănătatea pacienţilor va fi prima mea grijă. Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană."
Extras din Jurământul lui Hippocrate