Arhiva | Februarie, 2013

Polipii veziculari

Taguri: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Polipii veziculari

Postat in 09 Februarie 2013 de Dr. Teodor Buliga

polip vezicular adenomatos (aspect intraoperator)

Ce sunt polipii veziculari?
Polipii veziculari (polipii biliari) sunt formatiuni apartinand peretelui colecistului, care proemina in lumenul (cavitatea) acestuia. Practic, sunt prelungiri sau ingrosari ale peretelui vezicular.

Polipii veziculari sunt tumori?
Din punct de vedere medical, orice formatiune, orice excrescenta, orice umflatura este considerata o tumora. Asta nu inseamna ca pacientii cu polipi veziculari au cancer de colecist. In imensa lor majoritate, polipii veziculari sunt benigni.

Tipuri de polipi veziculari
Cei mai multi polipi veziculari contin in structura colesterol, in proportii diverse. Se numesc de aceea polipi colesterolotici sau polipi de colesterol, desi denumirea este putin fortata. Alteori polipii veziculari apar ca rezultat al unei inflamatii cronice a veziculei biliare, caz in care vorbim de polipi hiperplazici (sunt ingrosari ale mucoasei colecistului, care au la baza un proces inflamator). Unii polipi veziculari contin glande, similar mucoasei din restul colecistului. Se numesc polipi adenomatosi. Pe de alta parte, polipii veziculari pot fi legati de peretele colecistului printr-o prelungire subtire a lor. Acestia se numesc polipi veziculari pediculati si de regula sunt mobili (“penduleaza” in bila, in jurul punctului de fixare la perete). Altii sunt lipiti de peretele colecistului pe suprafata larga – polipii veziculari sesili.

Cand devin cancerosi polipii veziculari?
Studiile au aratat ca, in pofida a ceea ce se credea pana acum, polipii veziculari sunt foarte frecventi, dar se asociaza rar cu cancerul veziculei biliare. Riscul ca un polip vezicular sa contina celule maligne creste odata cu varsta pacientului si dimensiunile polipului. Riscul de transformare maligna este mai mare la polipii veziculari adenomatosi, sesili (fara pedicul), unici, asociati cu litiaza veziculara (“pietre la fiere”).

Simptome date de polipii veziculari
De regula, polipii veziculari sunt complet asimptomatici. Cand un polip este mare si are efect obstructiv (astupa ca un dop canalul cistic, canalul prin care se goleste colecistul), poate mima o colecistita acuta sau poate genera o colica bliara. Altminteri polipii veziculari sunt descoperiti intamplator, cu ocazia investigatiilor efectuate pentru alte afectiuni.

Investigatii utile
Polipii veziculari sunt de obicei descoperiti prin ecografie abdominala. Investigatia este accesibila, ieftina, nedureroasa si permite inclusiv diagnosticarea polipilor de mici dimensiuni (milimetrici). Ecografia abdominala cu contrast si ecografia de inalta rezolutie cresc rata de diagnostic. O alta analiza utila, dar recomandata teoretic pentru alte afectiuni mai severe, este rezonanata magnetica nucleara (RMN), cu varianta ei colangio-RMN. Din pacate, este relativ scumpa, durata unei investigatii este destul de mare si nu este disponibila peste tot. Examenul CT al abdomenului evidentiaza polipii veziculari mari si devine obligatoriu in cazul unui cancer de  colecist, dar poate omite polipii colesterolotici.

polip vezicular adenomatos (colecist sectionat)

Tratamentul polipilor veziculari
Nu exista tratament medicamentos pentru polipii veziculari. Pentru majoritatea polipilor veziculari singura atitudine de urmat este supravegherea periodica. Pacientul efectueaza o ecografie abdominala la fiecare 6 – 12 luni, cu monitorizarea dimensiunilor polipului si, daca este cazul, a vascularizatiei acestuia. In anumite  situatii se recurge la tratament chirurgical, de electie fiind colecistectomia laparoscopica.

Indicatii de tratament chirurgical pentru polipii veziculari
Se considera ca un polip vezicular trebuie operat daca este unic, sesil, creste rapid in dimensiuni de la o ecografie la alta, are caracteristici ecografice de malignitate (vascularizatie, suprafata neregulata etc.), la pacienti peste 50 de ani, are peste 10 mm diametru (chiar 6 mm, daca pacientul are anumiti factori favorizanti). Se scot astfel din discutie cazurile cu potential de malignizare, intrucat cancerul de colecist este unul dintre cele mai agresive cancere cunoscute. Operatia standard pentru polipii veziculari obisnuiti este colecistectomia laparoscopica, prin care se extrage integral colecistul impreuna cu tot continutul său, folosind un abord minim invaziv. Examenul histopatologic (microscopic) al polipului este obligatoriu.  Colecistectomia este considerata curativa chiar daca polipul se dovedeste a fi malign, cu conditia ca neoplazia sa fie in stadiu incipient. In cazul in care cancerul este intr-un stadiu intermediar, se rezeca si portiunea de ficat din jurul colecistului, impreuna cu ganglionii limfatici corespunzatori.

Ce se intampla dupa operatia pentru polipi veziculari?
Dupa colecistectomia laparoscopica pentru polipi veziculari convalescenta este scurta, o caracteristica  a tuturor operatiilor laparoscopice. Pacientul se mobilizeaza imediat, isi reia activitatile de rutina in 2-3 zile, fara contraindicatii majore. Regimul alimentar este similar celui urmat dupa colecistectomiile laparoscopice pentru colecistita acuta. Daca examenul microscopic confirma benignitatea polipului vezicular, nu este nevoie de supraveghere postoperatorie speciala.

CITESTE SI:
Ce mancam dupa operatia de colecist?

Comentarii (18)

Hernia epigastrica

Taguri: , , , , , , , , , , ,

Hernia epigastrica

Postat in 05 Februarie 2013 de Dr. Teodor Buliga

Operatie clasica de hernie epigastrica (sacul de hernie)

Ce este hernia epigastrica?
Hernia epigastrica apare la nivelul unui defect al peretelui abdominal anterior, intre apendicele xifoid (marginea inferioara a sternului) si buric. Fiind situata deasupra ombilicului, hernia epigastrica se mai numeste si hernie supraombilicala. Intre stern si ombilic, muschii drepti abdominali (cei care dau aspectul de “patratele” la sportivi) nu sunt lipiti, ci sunt distantati printr-o banda lata de 1-2 cm, formata doar din aponevroza. Spre deosebire de muschi, care apar rosii pe sectiune, aponevroza este sidefie, fiind botezata de vechii anatomisti “linia alba a abdomenului”. Pentru ca se produce strict la nivelul acestei benzi aponevrotice, hernia epigastrica este cunoscuta si ca hernie de linie alba.

Cum se formeaza hernia epigastrica?
Linia alba este strabatuta din loc in loc de orificii minuscule, pe unde trec nervisori si vase de sange. Aceste orificii sunt prezente la toti oamenii. Ele se pot largi dupa cresteri rapide in greutate, dupa eforturi bruste, prin cresterea presiunii din abdomen (sarcina, ciroza). Cand un orificiu devine suficient de larg, tesuturile din spatele muschilor trec prin el, ajungand sub piele. In stadiul incipient, hernia epigastrica nu este o hernie in sensul strict al cuvantului, pentru ca niciun organ din cavitatea abdominala nu a iesit prin defectul aponevrotic.

In timp, gaurile din linia alba se maresc suficient pentru a permite organelor din abdomen sa iasa sub piele, caz in care hernia epigastrica devine o hernie adevarata. Are inclusiv sac herniar (o prelungire ca un deget de manusa a peritoneului, foita care captuseste la interior cavitatea abdominala). Dintre organele intraabdominale, hernia de linie alba contine cel mai frecvent prapur (mare epiploon). In sacul herniei poate iesi o ansa de intestin subtire, colonul transvers (intestinul gros) si, rarisim, stomacul.

Investigatii pentru hernia epigastrica
De regula, diagnosticul de hernie epigastrica se pune in urma unui consult chirurgical. La obezi, diagnosticul clinic este mai dificil si de aceea se apeleaza la ecografie de parti moi (o varianta a ecografiei abdominale). Mai rar, hernia epigastrica este diagnosticata prin tomografie computerizata (CT) sau rezonanata magnetica nucleara (RMN), in timp ce se cauta alte afectiuni.

Simptomele herniei epigastrice
La persoanele slabe, pe linia care uneste xifoidul de ombilic se simt la palpare unul sau mai multi noduli subcutanati, adesea durerosi la efort sau apasare. Durerile locale pot fi intense, disproportionat de mari comparativ cu dimensiunile herniei. Paradoxal, o hernie epigastrica incipienta poate fi mai dureroasa decat una de mari dimensiuni. Explicatia tine de bogata inervatie a grasimii properitoneale  (dintre muschi si peritoneu), nevoita sa se strecoare printr-un orificiu stramt, pe care il ‘forteaza”. Dupa constituirea sacului de hernie si largirea defectului din linia alba, simptomele sunt date doar de organul herniat si sunt mai estompate in absenta strangularii. Prinderea prapurului (marelui epiploon) in hernie poate da dureri intense, asociate cu greturi sau varsaturi reflexe (se produc chiar daca stomacul e gol). Strangularea unei anse intestinale in hernie poate da varsaturi abundente, cu lichid uneori fecaloid. Hernia epigastrica strangulata devine o urgenta chirurgicala.

Operatie clasica de hernie epigastrica (defectul din muschi suturat)

Tratamentul in hernia epigastrica
Ca in orice hernie, tratamentul curativ al herniei epigastrice este strict chirurgical. Odata produs defectul din aponevroza, el nu va mai disparea de la sine, ci se va largi progresiv. Hernia epigastrica se poate opera prin abord clasic sau laparoscopic. Operatia clasica presupune incizia pielii (facuta orizontal, se vindeca aproape fara cicatrice), inchiderea cu fire speciale a defectului din perete, peste care (sau sub care) se monteaza o plasa obisnuita de hernie. Daca hernia epigastrica nu e mare, ea se poate repara si fara plasa, dar riscul de recidiva creste. In formele necomplicate, interventia chirurgicala este simpla, cu cicatrice minima si perfect tolerata de pacient.

Operatia laparoscopica de hernie epigastrica respecta aceleasi principii de tratament. De data asta plasa se monteaza prin abdomen, fiind fixata sub gaura din perete, pe care o astupa ca un dop. De regula nu se monteaza o plasa obisnuita, de care organele din abdomen s-ar lipi imediat. Pentru repararea laparoscopica a herniei epigastrice chirurgii folosesc plase speciale, acoperite cu substante care impiedica aderarea intestinelor pe suprafata lor. Recuperarea pacientului este foarte rapida.

Operatie clasica de hernie epigastrica (aspect dupa montarea plasei)

Hernie epigastrica sau diastazis al muschilor drepti abdominali?
Sunt doua afectiuni diferite, care pot insa coexista. Diastazisul muschilor drepti abdominali (diastasis recti in latina) este tot un defect al peretelui abdominal anterior. Spre deosebire de hernia epigastrica, diastazisul nu este punctiform, localizat, ci afecteaza intreaga linie alba, care este mult latita (poate depasi 10 cm). Distantarea, separarea celor doi muschi drepti abdominali este cel mai frecvent secundara sarcinii, devenind evidenta dupa nastere, dar poate aparea si la barbati supraponderali. Contractura voluntara a musculaturii abdominale (“incordarea burtii”) duce la exteriorizarea anselor intestinale intre cei doi muschi drepti, care par separati de o “cocoasa” inestetica. Totusi, ansele raman acoperite de aponevroza, spre deosebire de hernia epigastrica de mari dimensiuni, in care aponevroza este rupta. Corectarea diastazisului muscular abdominal respecta principiile de tratament pentru hernia epigastrica, dar tehnica este putin diferita, mai ales ca de regula se urmareste si un beneficiu estetic.

Citeste si:
Plasa pentru hernie – informatii generale

Comentarii (37)

Dr. Teodor Buliga "Odată admis printre membrii profesiunii de medic mă oblig solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii. Îmi voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate. Sănătatea pacienţilor va fi prima mea grijă. Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană."
Extras din Jurământul lui Hippocrate